Cu războiul intrat în cea de-a treia săptămână, cu pierderi considerabile în rândul armatei și cu sancțiunile dure care lovesc economia, numit oficial în SUA „criminal de război”, Vladimir Putin începe să dea semne tot mai vizibile de agitație. Ultimul său discurs este „delirant”. Dar nu și nou.
În discursul televizat de miercuri, Vladimir Putin a vorbit despre „purificarea societății” de „scursuri și trădători”, i-a numit „trădători naționali” pe rușii prooccidentali care nu susțin invadarea Ucrainei și „coloana a cincea”. Aceștia, a amenințat el, trebuie „scuipați” de poporul rus „ca pe o muscă care din greșeală a aterizat în gura lui”.

„Orice popor, și în special poporul rus, este în stare să distingă adevărații patrioți de scursuri și de trădători și să-i scuipe pe aceștia din urmă ca pe o muscă care din greșeală a aterizat în gura lui”.

„Sunt convins că această purificare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara noastră, solidaritatea noastră, coeziunea noastră și capacitatea de a face față oricărei provocări”, a spus Putin.

mai mult la  /romania.europalibera.org/

Lasă un răspuns