Maia Sandu a calificat declaraţiile ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, potrivit cărora vorbitorii de limbă rusă din Republica Moldova ar fi supuşi unor abuzuri, drept o „provocare ordinară”, menită să destabilizeze situaţia din ţară, scrie presa de peste Prut, preluată de HotNews.

Maia Sandu a reamintit că Rusia a făcut declaraţii provocatoare la adresa Republicii Moldova încă de la începutul războiului din Ucraina şi a transmis că cetăţenii trebuie „să nu se lase manipulaţi”.

„Chiar de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, auzim foarte multe declaraţii provocatoare şi este important să rămânem solidari şi uniţi, să nu ne lăsăm manipulaţi de aceste declaraţii provocatoare.

Rusia este cea care trebuie să dea răspunsuri atunci când vine vorba de agresiune şi nu Republica Moldova. Noi suntem o ţară paşnică, am demonstrat asta în 31 de ani de independenţă”, a declarat Maia Sandu.

mai mult la  /epochtimes-romania.com/

Lasă un răspuns