Ieri, Adevărul a scris despre strângerea de fonduri pe care o fac pentru Ucraina. Astăzi, patroana firmei M&M Express – care face transport din Brașov către Aeroportul Otopeni a trimis un email celor de la Adevărul cum că autoritățile statului mă caută pentru trafic de arme, probleme cu strângerea de fonduri, că am spus că există mercenari români aici și pentru că am pus steagul României pe mercenari ucraineni.
Această individă, care stă în Brașov, apropiată de Liviu Dragnea și (după spusele ei) prietenă cu Președintele Consiliului Județean Brașov – Adrian Ioan Veştea, este o pro-putinistă și face parte din gașca de oameni care vor să discrediteze orice deranjează sistemul lor (nu îi dau numele, pentru că nu îi fac reclamă, însă brașovenii care mă urmăresc o știu). Nu e la prima abatere, însă de data asta scriu despre acest lucru, pentru că din nou, consider că astfel de informații false, preluate de alte redacții (adevărul.ro a fost sănătos la cap și nu a preluat aberațiile) pot să-mi pună și mai mult viața în pericol, având în vedere că sunt destui putiniști în România.
Să le luăm pe rând:
- Strângerea de fonduri. Într-adevăr au fost probleme, cu Revolutul, dar despre asta știți deja pentru că mi-au blocat contul, pentru că a fost un influx mare de intrări de bani în conturi. Însă cei de la Revolut au înțeles problema și mi-au deblocat contul mult mai repede decât mă așteptam. Iar toată această campanie se va încheia, când se va încheia, cu un raport detaliat asupra tuturor cheltuielilor.
- Traficul de arme. Armele pe care le trafichez eu sunt cuvintele mele scrise aici. Voi sunteți muniția pe care o folosesc pentru a ajuta Ucraina, din multul sau puținul nostru, pentru că în acest moment oamenii din Ucraina au nevoie de ajutorul nostru. Într-adevăr am cumpărat plate carriere (veste anti-glonț goale) și echipamente pentru militari și o voi face în continuare. La fel cum voi cumpăra (deja am cumpărat o parte din ele) mașini 4×4 care le salvează viața militarilor ucraineni din linia zero. Am cumpărat camere de supraveghere pentru a-i ajuta pe cei din Mykolaiv să-și păzească mai bine orașul. Nu am cumpărat nicio armă și nu voi cumpăra vreodată arme sau ceva asemănator din banii de donații.
- Steagul României pe uniformele unor militari ucraineni. De când sunt aici am văzut streagul Lituaniei, Estoniei, SUA, Cehiei, Slovaciei și al României, ca fiind câteva exemple, pe vestele anti-glonț ale soldaților din Garda Teritorială Ucraineană. Este felul lor de a-și arăta aprecierea față de țările care îi ajută. Nu există nicio legislație în vigoare în Ucraina care să le interzică așa ceva, ba mai mult, se găsesc în magazinele militare din Ucraina, de cumpărat la liber.
4. Mercenari români. Nu există mercenari aici. Există voluntari. Veterani care au luptat în diferite teatre de război, cu experiență militară și care au sărit în ajutorul Ucrainei. Și sunt zeci de mii, din peste 50 de țări, cum a spus chiar consilierul lui Zelensky, Mihail Podoliyak. Mercenar înseamnă să n-ai mamă, să n-ai tată. Oamenii ăștia care sunt aici și știu că sunt și români, sunt pentru că înțeleg prin ce situație groaznică trecem ca lume și cât de devastatoare este această invazie pentru toată lumea, nu doar pentru Ucraina.
Așadar, sunt sigur că după ce Transnistrenii m-au luat în vizor și îmi vor moartea (au scris public asta pe cel mai mare grup al lor), așa cum ruși din rusia mi-au scris în privat că-mi vor face cum au făcut la Bucha (vă aduceți aminte print-screen-urile de acum câteva luni pe care le-am pus ca dovadă?) – adică mă vor măcelări, așa și în România se vor înteți atacurile asupra mea pentru că cu cât sunteți mai mulți care susțineți acest efort umanitar, cu atât mai mult deranjez.
Vă spun toate aceste lucruri fiind în Ucraina, având (credeți-mă) destul de mult stres, fiind în zonă de război, pentru a vă pune în gardă în cazul (posibil) în care cine știe ce site-uri obscure vor scrie despre mine sau despre această campanie, fel de fel de prostii.
Un lucru grav este că sunt folosite numele unor instituții de forță ale României, în discreditarea mea, iar acestea vor trebui să reacționeze public, în opinia mea, altfel, oricine poate face o plângere nefondată și să se folosească de ea „mințind poporul cu televizorul”.
Cel mai grav și iresponsabil este că acești oameni care fac jocurile politice ale lui Putin și ale auriștilor, îmi pun realmente viața în pericol, generând falsuri cum că aș fi chiar eu mercenar. Eu sunt corespondent de război, verificat de SBU (serviciul de inteligență intern al Ucrainei), Ministerul Apărării din Ucraina, dar și de Ambasada Ucrainei la București (care mi-a și cerut ajutorul în mod oficial, prin intermediul atașatului militar) și acreditat de Ministerul Apărării din Ucraina.
Eu nu mă voi opri, voi continua această acțiune umanitară. Nu m-au oprit bombele din Bakhmut, nu o să mă oprească astfel de intimidări din partea unor oameni de cea mai joasă speță. Toate încercările astea de distrugere a imaginii mele nu arată decât că împreună ne facem treaba bine, iar tot acest stres legat de aceste falsuri merită, când văd și știu că sute, mii de oameni, zeci sau poate chiar sute de soldați vor beneficia de ajutorul nostru, al tuturor.
Slava Ukraini!
Radu Hossu
Descoperă mai multe la mapamond🌐media Moldova
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.