Bagajele sunt pregătite. Noi suntem pregătiți și nerăbdători să ieșim pe ușă. Pun pe clanță, încă îi simt metalul rece cand îmi vine imaginea aia în minte. Mă uit în ochii ei și îi spun: „plecăm pe pace, ne întoarcem pe război”. Face ochii mari, cu toate că nu era o noutate să prezic asta, dar de data asta păream mai comvins ca niciodată.
Apăs pe clanță. Ieșim și în scurt timp ne despărțim de România și de lumea noastră. Trece timpul și ne întoarcem. Aterizăm. Mergem în parcarea de la Otopeni, luăm mașina. Ne oprim pe drum, mâncăm ceva nesănătos. Drumul liber pe Valea Prahovei, era undeva la aproape 3 noaptea.
Intrăm în casă. Ne schimbăm de hainele de drum. Încă nu apucasem să ne actualizăm cu știrile, căci amandoi am vrut pentru o scurtă perioadă să ne rupem de munca cea de toate zilele. Deschidem televizorul. Era pe CNN, era emisiunea lui Don Lemon și era undeva un acoperiș era Matthew Chance, corespondent internațional, în Kyiv încercând să explice anunțul de cu câteva minute înainte a lui Vladimir Putin cum că va urma o invazie (nu voi folosi demumirea mincinoasă a lui Putin) pentru a proteja cetățenii ruși din Donbas.
BUM! Matthew se uită în spate, nu înțelege ce se întâmplăm BUM! Încă o dată. Don Lemon, realizatorul aflat în studiul american încerca să-l liniștească. BUM! BUM! BUM! Matthew Chance se chinuie să-și pună vesta antiglonț și casca pe cap.
După un drum lung, abia aștepta să adoarmă. Era semi-adormită. O zgâlțăi puțin, își revine în fire, mă uit la ea și îi spun: „a început”. – Ce? „Războiul!”. Văd cum se transfigurează. Era începutul celui mai mai mare război din istoria Europei de dupa WW2 și probabil unul dintre cele mai mari la nivel global.
Era 04.35 (+-). 24.02.2022. Restul, mulți îl cunoașteți: am început să scriu Rezumatele de Noapte, fapt care mi-a crescut notorietatea la nivel național (pentru cei care cred că după asta fug, le spun că eram aproape săptămânal la RealitateaTV în emisiunile lui Claudiu Popa sau Ionela Arcanu televiziuni locale Digi24, MixTv sau altele) și m-au făcut să realizez că exista un interes puternic asupra a ceea ce se întâmpla în țara cu care avem cea mai mare graniță.
Apoi, în aprilie am luat decizia să plec în Ucraina. Pentru că Rezumatul de Noapte ajungea la zeci de mii de oameni. Dar era scris, de pe o canapea sau de pe un scaun, în timp ce triam mii și mii de informații, după o zi de muncă de consilier politic de comunicare al Primarului, Viceprimarului și al Biroului Local al USR Brașov – muncă ce se încheia de multe ori la 23:00-24:00 (nu știți până la ce oră lucrează Allen Coliban sau Flavia Boghiu. Sincer. Ați rămâne uimiți). Așa că l-am sunat pe Ovidiu Vrânceanu, patronul Biz Brasov, unde scriam cândva editoriale politice și i-am spus fă-mi o acreditare, pentru a o putea trimite la Ministerul Apărării din Ucraina. Zis și făcut. Eram corespondentul BizBrașov în Ucraina. La peste o lună, Ministerul Apărării din Ucraina îmi trimite răspunsul: Felicitări, ești acreditat, reporterul acreditat cu numărul #8235. Recunosc, îmi place că din rezumate au rămas frazele „Moralul bate Metalul” și „Răsăritul a Apus”.
Probabil credibilitatea analizelor făcute în partea finală a rezumatelor mi-au adus și recunoașterea U.S. Embassy Bucharest care m-a invitat la celebrarea Zilei Independenței SUA de anul ăsta. În același timp din ce în ce mai multă media din Republica Moldova era interesată de analizele mele militare (unde am repetat de multe ori, sunt un profan) care s-au dovedit în timp a fi foarte apropape de realitate și în momentele în care experți de renume spuneau exact invers. Sunt bucuros că munca de autodidact a funcționat. Din asta nu pot spune decât că e extrem de important să ne dezvoltăm constant. Intelectual și emoțional.
Pe 21 iulie Misha Badma Yurka mă contactează, Rezumatul de Noapte ajungând să fie citit de soldații de pe front. Ce onoare pentru mine. Acela a fost momentul când totul s-a schimbat dintr-o dorință de a merge în Ucraina pentru a documenta o carte, în a încerca să ajut prin noua mea platformă mai înaltă civilii și luptătorii de acolo. În aceeași lună mi-am încheiat contractul cu USR Brașov, căci nu aveam cum să fac consultanță politică de pe front.
În august am început o campanie de donatii aici pe pagina mea, pe Patreon (patreon.com/raduhossu mă susține lumea pentru scriitura pe care o fac – da, puteți să o faceți și acum). Pe 12 septembrie plecam în Ucraina pentru a sta acolo aproape 3 luni.
Aproape 10 luni mai târziu, peste 250.000 euro strânși (până la finalul anului urmează un raport financiar pe care sper să-l țineți ca model și pentru politicenii în funcții publice – da da, auriștilor, la voi mă uit), am trecut prin multe.
Am făcut 20.000 km cu Dusterul de la Autonom ce a și fost bombardat în hainele cumpărate de pe Warzoneshop.ro (da, le fac reclamă gratuit tuturor firmelor care mi-au oferit discount pe lângă faptul că nu au pus profit la ce mi-au oferit). De multe ori am condus 12-14 ore la rând. Am intrat în Bakhmut de 2 ori și unul din puținele lucruri de care sunt mândru în viața asta este ca am salvat viața unor oameni de acolo prin extracția făcută în a doua misiune.
Am stat peste 2 luni cu un pluton, în linia zero. Am stat în tranșee. Am văzut rusia cu ochii mei. De mai multe ori. Am vizitat aproape tot frontul de est. Am dus ajutoare în Izium, Sloviansk, Bakhmut și pe tot frontul de est. Am cumpărat peste 17 masini și le-am donat armatei cu ajutorul lui neramo.ro. Am cumpărat 10 PTZ camere de pe e-camere.ro pentru Mykolaiv care au ajutat la prinderea a zeci de colaboratori și la reducerea generală a infracționalității. Am cumpărat drone, 30 de generatoare tot cu ajutorul Neramo Romania, tone de alimente care au fost transportate cu ajutorul Fundatia FAN Courier în zonele nou eliberate.
M-am întâlnit oficial cu consilierii Președintelui Zelensky, Alex Arestovich, care prin mine a mulțumit din partea lui și a Cabinetului (deci și a Președintelui) direct viceprimarului Flavia Boghiu, pentru organizarea celui mai complex centru de refugiați din România – CATTIA Brașov) și Mikhailo Podoliak, unul din cei 5 oameni care vor rămâne în istorie căci în a cea noapte care a schimbat soarta moralului, a ieșit în Kiyv alături de Zelensky și a spus că nu pleacă nicăieri. Ucraina rezistă. Și a rezistat.
A murit Oleg Gubal. Cel care stătea la capul meu tot timpul când dormeam „peste program”. Gardianul meu. Iar pentru asta, am decis ca din banii donați de voi să finanțez primul Complex Medical Militar Mobil, care îi va purta și numele.
Am trăit în jeg. Am făcut duș o dată la două săptămâni, în cel mai bun caz. Am răs. Am plâns. Mi-am făcut prieteni pe viață și inamici ce-mi vor moartea în mod oficial. Am văzut HIMARS cu ochii mei. Însă am văzut și ororile războiului. Am strigat și strig în continuare, căci este un popor chiar dacă și cu instituții corupte, cu mafie intrenă, cu oameni slab pregătiți, este un popor cu vârfuri, cu oameni excepționali, cu o îndârjire și un curaj care m-au inspirat cum că le doresc victoria. Un popor care se apără în fața unui inamic cu mult mai mare ca el, care l-a invdat de multiple ori, comițând crime de război, încălcând toate tratatele internaționale posibile. Un popor care în pofida asta, nu se lasă. Ci continuă să reziste!
Cred că o poză poate transmite mai mult decât eu o fac în cuvinte, așa că vă invit să vă uitați la ele si da, să țineți la final de an, interesul asupra războiului ăsta imoral, ilegal și nemotivat sus, printr-o distribuire. Poate nu asta e postarea care ar trebui distribuită, căci ea e despre cum am simțit eu anul, dar poate altele.
Pe scurt bilanțul meu în acest an. Ce a fost anul cel mai ieșit din comun, mult peste anii de pandemie. An ce-mi va schimba pentru totdeauna viața!
Slava Ukraini!
Radu Hossu
Descoperă mai multe la mapamond🌐media Moldova
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.