Presa din Ucraina pe timp de război: lovită de „dezoligarhizare”, subfinanțată și tot mai controlată de autorități

0
251

Presa din Ucraina a trecut în ultimele luni printr-o serie de schimbări importante, în condițiile în care a fost nevoită să se adapteze la noile realități dictate de război – reducerea finanțărilor, probleme de personal, implicarea în efortul de mobilizare a populației. Pe de altă parte, peisajul mediatic resimte și impactul legii „dezoligarhizării”, promulgată de președintele Volodimir Zelenski în noiembrie 2021, înainte de declanșarea conflictului.

Criza presei independente și a celei locale

Războiul a adâncit problemele presei locale și ale publicațiilor naționale independente, neafiliate politic. Publicațiile online se plâng de lipsa de reclamă și sponsorizări, iar unele dintre ele sunt la un pas de a da faliment. Posturile de radio mai mici anunță că vor concedia tot mai mulți jurnaliști, iar presa locală devine din ce în ce mai slab reprezentată, mai ales în zonele de conflict.

Ziare care apăreau pe suport de hârtie au fost închise în estul și sudul țării. Mulți jurnaliști au fugit din calea războiului și au devenit șomeri. Unele redacții nu știu unde se află angajații lor în momentul de față, după ce localitățile de unde aceștia transmiteau au fost ocupate de Rusia. Diverse publicații locale au încetat să mai finanțeze proiecte de documentare, de analize și studii media, reducându-și activitatea la fluxuri de știri despre situația din Ucraina, bazate mai mult pe preluări din presa centrală. Managerii publicațiilor ucrainene independente sau ai publicațiilor locale susțin că foarte multe întreprinderi, centre comerciale, magazine ș.a. au fost închise sau și-au redus cheltuielile pentru publicitate. Potrivit directorului Agenției de presă „Abo”, Lera Lauda, fără granturi și donații ale organizațiilor internaționale, multe proiecte de presă nu ar mai putea supraviețui în Ucraina.

mai mult la :  /www.veridica.ro/

Lasă un răspuns