Olga Smirnova, una dintre balerinele vedetă de la Teatrul Bolşoi, a părăsit prestigioasa instituţie moscovită pentru a se alătura companiei Dutch National Ballet din Amsterdam, devenind astfel prima balerină rusă care a luat această decizie de la începutul invaziei în Ucraina.
„Smirnova a fost foarte clară în mesajul ei recent prin care a denunţat invazia rusă din Ucraina, ceea ce a făcut ca activitatea ei să devină imposibilă în ţara sa natală”, au anunţat reprezentanţii Dutch National Ballet într-un comunicat publicat miercuri.
„Trebuie să fiu sinceră şi să spun că sunt împotriva războiului din tot sufletul meu (…) Nu am crezut niciodată că ar putea să-mi fie ruşine de Rusia (…), dar astăzi simt că există un ‘înainte’ şi un ‘după’”,
a declarat Olga Smirnova, care deţine statutul de primă balerină la Bolşoi de 30 de ani, pe reţeaua de socializare Telegram, la începutul lunii martie, potrivit Agerpres. „Deşi poate că nu ne aflăm în epicentrul conflictului militar, nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei catastrofe mondiale”, a adăugat ea.
/www.digi24.ro/stiri/
Descoperă mai multe la mapamond🌐media Moldova
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.