Cristian Ghinea

Lucian Bode face asta aproape deschis, lăutărește. Sunt convins că explicația reală pentru care și-a plagiat doctoratul în 2018 (la mulți ani după ce erau scandaluri publice pe subiect) ține de faptul că l-a făcut cu șeful Academiei SRI și prietenul adus de Hellvig de la Cluj la București. Bode semnaliza încă o dată că el e cu serviciile. Uite, îi dau și doctorat. Din afară pare absurd și amuzant, știind cultul pentru servicii de la vârful PNL și PSD e cu totul logic. E chiar serios, așa funcționează băieții ăștia, ca un fel de chelneri pentru servicii.

În instituții, la nivel de directori, este cam la fel. Zvonul că “ăla e cu serviciile” îl ajută pe fiecare. Frica pe care Sebastian Ghiță o inspira în 2016 la Fonduri Europene era aproape tangibilă. Omul devalizase zeci de milioane de euro din fonduri europene și nenorocise digitalizarea sectorului public. Funcționarii care refuzau să semneze de primire softuri care nu existau sau nu funcționau niciodată, erau băgați în comisii de disciplină. Oameni aduși din firmele lui Ghiță pe post de directori erau promovați și se crease o întreagă rețea în minister. Care a revenit după mine și e și azi. Problema cu Ghiță nu era doar că era un prieten al celui care fusese prim-ministru trei ani, Victor Ponta, șef de televiziune și șef prin PSD. Era și omul care ”controla” SRI din comisia parlamentară de control. Angaja foști generali la el. Nu era clar unde începe SRI și unde se termină Ghiță. Nu era o teroare a lui Ghiță, era teroarea SRI – Ghiță.

Încă un caz care până nu va fi investigat – de către SRI sau din afară SRI – nu cred în controlul civil asupra serviciului. Vreau să văd cu nume și prenume cine a permis asta din SRI. Și, dacă nu mai sunt în SRI, vreau să văd unde sunt, dacă au pensie specială și dacă au fost anchetați penal.

Deocamdată, Ghiță duce o viață de lux în Serbia, ne face agenda la TV, a negociat cu George Simion să aibă niște deputați în viitorul parlament și în schimb Simion (băiat vulnerabil din tinerețe, controlabil de băieți) se lăfăie la RTV.

Statul român democratic nu face absolut nimic serios să fie extrădat în România. Zero atitudine diplomatică a unui stat din UE care se vrea lider regional, când justiția din Serbia declară că Ghiță merită azil politic.

Când am vorbit în 2016 despre Ghiță în Parlament, în fața lui Ghiță care venise să-mi dea lecții de atras fonduri europene, am șocat multă lume, nu doar pentru că demascam corupția, ci pentru că, de fapt, afectam binomul SRI – Ghiță. Când am revenit în minister, unii funcționari, care tăcuseră rușinați, mă priveau ca pe un erou ușor inconștient, și alții erau convinși că am un grad atât de mare încât am îndrăznit să mă iau de Ghiță. Mi-au spus ulterior.

Bun, dar totuși, când ai un stat nefuncțional, nu e bine să pui serviciile să se ocupe de diverse situații? Aici intervine partea cu adevărat perversă: există o percepție generală că ar fi eficiente. De nimic susținută de fapt. Doar pentru că sunt secrete și necontrolate democratic de politicieni mămăligă, s-a creat ideea că ele ar fi profesioniste și bune la orice. Cum am scris mai sus, este o legendă creată de servicii însele încă din perioada interbelică, când au atacat agresiv partidele democratice pentru a sugruma democrația în favoarea lui Carol II și au susținut legionarii.

Preponderența securiștilor după 1990 și chiar crearea SRI pe scenariul piromanului care dă foc la Târgu Mureș pentru ca apoi să pară pompier necesar, face ca scenariul ”servicii competente-stat slab” să fie un narativ esențial pentru serviciile secrete. Este un mit care creează realitate și se autoperpetuează. Am demonstrat anterior să statul român așa cum e el organizat azi nu poate împinge mai mult modernizarea și a devenit o piedică, iar tendința de a băga serviciile secrete să se ocupe de teme de guvernare e departe de a fi o soluție. De fapt, e mai rău, este o cale de a sugruma soluțiile adevărate, este un rău în sine. Sau ca să zic altfel, nu vom ieși din scenariul negativ dacă nu controlăm serios serviciile secrete și nu le interzicem activitățile în media, partide și instituții.

Altfel, în exasperarea unui stat slab și ineficient mergem fix spre capcană: a aștepta ca serviciile să fie mai bune decât restul statului nu facem decât să îl facem și mai slab și mai ineficient. Și am să vă dau două exemple din experiența proprie.

(…)

Al doilea caz este legat de subiectul zilei: PNRR. În 2020 am urmărit din Parlamentul European dezvoltarea regulamentului pe care baza căruia urmau să fie făcute planurile naționale de reziliență. Cu poziția de acolo și faptul că urmăream înainte să intru în politică rapoartele și recomandările de țară, plus faptul că reformele erau legate de bani în Regulament, mi se părea că ne îndreptăm spre ceva revoluționar și așteptam să văd ce face guvernul României. Faptul că PNRR înseamnă nu doar bani, ci și reforme, și că sunt legate între ele este o banalitate acum și în România, dar atunci nu era deloc clar. Guvernul nu zicea nimic.

Celelalte guverne lucrau informal la Planuri, împreună cu Comisia, chiar înainte ca toate negocierile între Parlament, Comisie, Consiliu să fie finalizate. Deciziile mari fuseseră luate, eram sigur că guvernul urmărește situația și e prins în negocieri tehnice cu Comisia. Doar era urgență. Adică, ce am făcut și noi ulterior: opt luni de stat și discutat cu Comisia. Totuși, nu se auzea nimic la Bruxelles despre ce face România. Era campanie electorală și nimeni nu vorbea de reformele care ar fi trebuit să urmeze, doar de bani cu nemiluita.

Am lansat un document despre cum propuneam noi să arate PNRR. Am conceput programul de guvernare USR – PLUS având în minte ce urma, motiv pentru care și acum se mai pun în aplicare chestiuni din acel program, deși suntem în opoziție.

Cu trei zile înainte de alegeri, ministrul Marcel Boloș, premierul Orban și președintele Iohannis au lansat un pdf de 250 de pagini (PNRR-ul final a avut 3000), pe care l-au prezentat triumfalist ca fiind PNRR-ul României. Zero discuții cu Comisia Europeană, ăia au aflat de la TV. Documentul era penibil pentru oricine cunoștea măcar puțin măcar contextul. Zero reforme.

Pe partea de rutier, care ar fi fost greu de negociat, erau în document 7 miliarde de euro și în anexă 16 miliarde de euro. Practic, fiecare baron local PNL primise promisiunea că va avea drumul lui județean sau expres acolo. Fiecare a promis asta în campanie și totul a fost penibil pentru România. Anexa magică. Asta m-a convins definitiv că Boloș este un habarnist periculos și un politician iresponsabil, care poate promite orice, deși nu e realizabil.

Evident, când s-a creionat PNRR-ul real negocierea pe rutier a fost cumplită și am putut finanța doar proiecte de nivel sistemic (reziliență, nu?), adică A7 (care se va face, în Moldova, are, în sfîrșit, finanțare) și finalizarea autostrăzii din Ardeal, plus să începem A8, deci proiecte de importanță și impact național și european, nu drumuri mici fără îndoială importante pentru județe, dar pe care nu le poți vinde ca fiind de impact european.

Apoi, nici gând să fie atinse țintele de 37% verde și 20% digital. Pur și simplu Boloș a scos din burtă cifra de 6 miliarde de euro pentru irigații și a decis că irigațiile sunt verzi, deși anexa de la regulament nu le include, deci zero șanse să le calculezi la procentul de verde. La cheltuieli digitale au calculat și clădiri ale SRI care urmau să găzduiască servere. Că na, dacă zice SRI că betonul e digital ăia de la Comisie urmau să stea drepți și să accepte.

Acel ”PNRR” nu era PNRR, nu avea nici o legătură cu Regulamentul european și era doar o prezentare electorală. Despre care cei din PNL erau convinși că gata, au cheia la bani. Zero reforme, nici o recomandare de țară acoperită (PNRR real trebuia să cuprindă un capitol unde guvernul explica ce recomandare nu acoperă și de ce); țintele de verde și digital de 37% și 20% erau ambele sub 5%, investițiile erau complet invers decât logica de impact sistemic, pe care o presupune reziliența, bugetul se contrazicea între text și anexă de ordinul miliardelor de euro. Pe scurt, o mizerie care făcea de râs România.

Cine îl făcuse ori era habarnist față de ce se discuta la Bruxelles ori un mincinos iresponsabil. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost dacă ar fi rămas Boloș ministru după alegeri, cum scoatea el din acel pdf jenant un PNRR acceptabil.

Pe acest fond ajung eu ministru să mă ocup de PNRR. Dacă aș fi luat-o de la zero era mai bine, pentru că nu ar fi trebuit să dezumflu așteptările baronilor din județe, care aveau ei în anexă o promisiune de la Boloș,și nici credința PNL că ei făcuseră un PNRR cu care se lăudau în campanie deci e bun. Și toate astea când eu nu aveam voie să zic aproape nimic despre PNRR-ul făcut de Boloș, că noi eram miniștri disciplinați, care nu ne atacam partenerii de guvernare.

Ajung la minister și se prezintă la mine o doamnă secretar de stat, pe nume Liliana Anghel. Oamenii din aceste funcții sunt numiți politic, deci se schimbă o dată cu guvernul. Doamna Anghel avea față de mine un comportament contradictoriu. Când protector, când iritat și superior. A ținut să-mi spună că ar fi fost mai bine pentru mine ca ea să rămână secretar de stat, căci îi fusese delegat PNRR-ul și s-a ocupat îndeaproape de subiect.

Această precizare legată de PNRR m-a făcut brusc suspicios. Știam ce făcuseră, era un motiv solid să plece cât mai repede. Știam pe cine vreau să aduc secretar de stat și că o să mă implic oricum personal la PNRR. I-am luat atribuțiile legate de PNRR, dar procesul de demitere/numire al secretarilor de stat, de către primul-ministru, dura bizar de mult, a trebuit să insist și abia în februarie a eliberat-o Florin Cîțu din funcție.

Timp în care s-au întâmplat mai multe faze ciudate, pe care mi le-am explicat ulterior, dar punctul de legătură era că cineva credea că sunt un fel de chiriaș în casa altcuiva și refuzam să mă prind. Au început să se scurgă direcționat informații la Newsweek, tot tacâmul.

Am insistat la Cîțu să o demită mai repede. Iar când prim-ministrul a semnat decizia a fost șocată. Nu înțelegeam de ce era șocată, în fond, aceste posturi sunt politice. De ce ar fi numit USR un secretar de stat cu care nu aveam nici o legătură și care lucrase la o variantă de PNRR jenantă? Dacă era după mine îi trimiteam și pe ea și pe Boloș în judecată pentru iresponsabilitate, dar nu există infracțiunea asta. Apoi povestea a devenit cu totul bizară. Doamna refuza să elibereze biroul. S-a încuiat înăuntru, fizic. Am considerat că femeia s-a țăcănit de la funcție și nu poate să se despartă de ea. În cele din urmă, șefa mea de cabinet a reușit cu diplomație s-o convingă să plece din birou.

Uitasem de personaj. Câteva luni mai târziu, la consultări între instituții, doamna Anghel s-a prezentat ca fiind colonel SRI și reprezentând acest serviciu. Odată s-a întâmplat într-o întâlnire unde se discutau alternative pentru finanțarea unor propuneri ale SRI, pe care nu le-am finanțat din PNRR (Elicoptere. Cineva le promisese elicoptere din PNRR, care erau cu totul neeligibile, dar credeau că li se cuvin cumva). A doua era o consultare între instituții legată de sistemul informatic al PNRR. Eu nu am participat la nici una dintre ele, au fost secretari de stat și directori, oricum înțeleg că a fost multă stupoare că elicopterele SRI nu sunt în PNRR. Întâlnirile au avut loc în 23 iunie și 27 octombrie 2021, există tabele de prezență care pot fi cerute și zeci de oameni au auzit cum s-a prezentat, nu e vorba de zvonuri sau de informații clasificate.

Acum, ori doamna era ofițer SRI când a fost numită secretar de stat, ori nu era și a ajuns direct colonel după ce nu a mai fost. Ceea nu îmi vine să cred. Ce caută un serviciu secret să se ocupe de PNRR? De programul de reforme, de programul de țară.

Și, mai ales, cine este responsabil pentru dezastrul lansat înainte de alegeri cu numele de ”PNRR”?

Cine răspunde că a pus România într-o poziție penibilă. PNL sau SRI? Boloș sau Hellvig?