„Trankovsky este un criminal de război care a dat ordine de lansare a rachetelor de croazieră din Marea Neagră împotriva țintelor civile din Ucraina. El a bombardat Vinnița cu rachete Kalibr în iulie 2022. Atunci au fost uciși 29 de civili. De asemenea, ticălosul a bombardat în mod repetat Odesa și alte orașe pașnice, ucigând și acolo mulți civili. El a fost o țintă complet legitimă în conformitate cu legile și obiceiurile războiului”.
Astfel comentează un reprezentant GUR lichidarea șefului biroului navelor purtătoare de rachete ale flotei ruse din Marea Neagră, Valery Trankovsky. Explozia automobilului în care se afla criminalul de război a avut loc ieri la Sevastopol. GUR a lucrat profesionist și cu mare precizie… Evident, eliminarea lui Trankovsky nu o va aduce înapoi pe Liza, fetița cu sindromul Down, ucisă la Vinnița (care a fost lumina ochilor mamei sale), dar fiecare criminal de război trebuie să înțeleagă că pământul arde sub el…
Urmăresc cu înfrigurare evoluția evenimentelor din SUA, în special, numirea candidaților la diverse funcții de către Trump. Contradictoriu! Una caldă, alta rece… E devreme să tragem concluzii despre ce se va întâmpla cu referire la ajutorul acordat de americani Ucrainei. Deocamdată speranța că acesta va continua e ca o luminiță de Crăciun: ba arde, ba se stinge…
Din păcate, în Ucraina, rșii profită de incertitudini și își fac de cap la greu. Ieri, în 16 localități din regiunea Donețk, a fost anunțată evacuarea obligatorie a copiilor cu părinții lor sau cu alți reprezentanți legali. Pe front, alaltăieri, ocupanții în patru valuri au încercat să spargă apărarea ZSU în direcția Kupyansk, unii dintre ei purtând uniforme ale armatei ucrainene. Atunci militarii ucraineni au reușit să-i oprească, nimicind toată tehnica lor. Totuși, în această noapte, conform DeepState, rșii au ocupat Ilyinka și au intrat în Kupyansk. Mi se rupe inima când îmi amintesc cu câtă bucurie întâmpinam veștile despre eliberarea localităților ucrainene de acum doi ani… Kupyanskul a fost eliberat la 10 noiembrie 2022…
Tot în această noapte dronele ucigașe au alertat Ucraina din toate părțile, iar Harkivul a fost atacat cu KAB-uri. Precum a fost atacat și ieri. Și alaltăieri…
Angela Arama
Descoperă mai multe la mapamond🌐media Moldova
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.